Nicolae Moldovanu a început viața de credință în biserica Oastea Domnului. Citirea și trăirea Scripturii erau o bucurie autentică pentru tânărul creștin hotărât, care „s-a așezat în mâna Harului”.
Nicolae Moldoveanu (n. 3 februarie 1922, Movileni, județul Tecuci – d. 12 iulie 2007, Sibiu) A fost un compozitor, poet și scriitor creștin român. A compus peste 8000 imnuri și cântări duhovnicești, multe dintre acestea făcând în prezent parte din repertoriul consacrat în majoritatea bisericilor evanghelice din România, precum și ale mișcării Oastea Domnului. A făcut parte din mișcarea reformistă „Oastea Domnului”, motiv pentru care a atras atenția regimului comunist. Arestat în 1959, va fi condamnat pentru „compunerea de cântări religioase și propagandă religioasă”. În detenție, va fi coleg de suferință cu Richard Wurmbrand, Ferenc Visky, Traian Dorz și alții. Eliberat în 1964, va ieși din pușcărie cu o zestre de 360 de cântări, pe care le-a compus și memorat și pe care le va scrie odată revenit în libertate.
Războiul a adus cu sine începutul persecuțiilor pentru cei care și-au asumat credința în Dumnezeu, iar armata a fost prima care a adoptat ateismul. Nicolae Moldovanu și-a exprimat însă liber credința, ca angajat al armatei și curând a fost arestat.
La Gherla și în Delta Dunării s-a născut primul volum de cântări, „Cântările Harului”. Dumnezeu era mângâierea lui, deși în toți acești ani Nicolae Moldoveanu nu a avut contact cu familia.
Cântarea „Crucea-i ascultarea” s-a născut în închisoare pe o partitură improvizată pe nisip. Credincioșii erau provocați să-și ierte călăii, dușmani ai Crucii Lui, iar pentru aceasta iubirea lui Hristos a fost modelul suprem.
Una dintre cele mai frumoase zile ale detenției a fost revelarea unei cântari, „Bucuria păcii”. În contexte grele de viață avem încă în noi, așezat de Dumnezeu, actul creației, puterea de a rezista și de a ne ridica desupra conjuncturilor.