3. Arestarea și ancheta

Ferenc Visky a fost arestat în 1958, urmând trei luni de anchetă. Sentința anilor grei de închisoare ce aveau să vină nu a fost ușor de acceptat, știind că soția și cei șapte copii rămân în urma sa fără sprijin.

1. Despre începutul credinței

Ferenc Visky a absolvit Teologia Reformată la Debrecen, făcând parte din mișcarea de misiune betanistă. Numirea ca preot capelan și întâlnirea providențială a viitoarei soții au fost, pentru tânărul credincios, provocarea unei trăiri autentice cu Dumnezeu.

2. Primele probleme cu…

Trezirile spirituale ale mișcării betaniste erau motivul pentru care Ferenc Visky a fost chemat la Securitate, acuzat că promovează o mișcare eretică. Deși avea sprijinul episcopului, totuși unii preoți și apropiați ai lui au colaborat cu Securitatea, pentru a-l pune sub acuzare

4. Gherla

Încredințarea în mâna lui Dumnezeu a soției și a copiilor, printr-un gest simbolic de înmormântare a lor, a fost declarația lui Ferenc Visky că își va trăi pentru Hristos preoția în închisoare. Și astfel celulele Gherlei au devenit mici parohii și universități, în care oamenii îl cunoșteau pe Dumnezeu.