Tertulian Langa (n. 26 octombrie 1922,Târgu Mureş – d. 30 iulie 2013). A fost fiul lui Tertulian Langa și al Elisabetei Nicola, descendentă directă a lui Horia (Nicola Ursu). În anii studenției, a ajuns în contact cu Monseniorul Ghika, cel care avea să-i fie și duhovnic vreme de 7 ani. La 11 ianuarie 1948 se căsătorește cu Doina Ana Stefan. La numai trei luni după nuntă, el este arestat pentru crima de uneltire împotriva ordinii sociale de stat, și condamnat la 20 ani muncă silnică. Soția lui era însărcinată la momentul arestării. Tertulian Langa petrece în Gulagul comunist nu mai puțin de 16 ani, până la amnistia din 1964, trecând prin închisorile și lagărele de muncă de la Malmaison, Ministerul de Interne, Văcărești, Jilava, Pitești, Gherla, Aiud, Lugoj, Galați, Salcia-Grădina (Balta Brăilei). La ieșirea din pușcărie își va vedea pentru prima oară fiica de 16 ani și va fi hirotonit clandestin ca preot greco-catolic.
Tertulian Langa a fost arestat la doar trei luni de la căsătorie, soția sa fiind însărcinată în acea vreme. Ancheta a început în casa Malmaison și s-a derulat timp de doi ani, fiind torturat, fără vreo dovadă a viovăției lui, iar sentința a fost condamnarea la 20 de ani de închisoare.
Moștenirea spirituală a părinților a fost un reper pentru Tertulian Langa în a a alege să-și facă studiile la București. Oamenii pe care i-a întâlnit acolo „au avut un rol covârșitor în orientarea lui spirituală”, în special Monseniorul Ghika, un model autentic de slujitor al lui Dumnezeu.
Închisoarea de la Jilava a fost unul dintre locurile în care Tertulian Langa a trăit și simțit degradarea umană a celor ce făceau parte din Securitate. Aici totul se dădea în rații: aerul, lumina, hrana, somnul, spațiul, speranța...
Tertulian Langa a stat puțin timp la Pitești, fiind mutat la închisoarea din Gherla. Și-a găsit curând menirea aici, ca preot și martor al pocăinței și împăcării cu Dumnezeu ale unuia dintre colegii de celulă.
Închisoarea din Aiud a fost o dovadă că „resursele omului sunt inimaginabile” în condiții grele de supraviețuire. Moartea și viața se împleteau zilnic în lanțul greu al suferinței.
În închisoarea din Balta Brăilei, liturghia euharistică și convertirea unor deținuți erau bucuria celor care împărtășeau suferința, dar și speranța veșniciei. Întoarcerea acasă, lângă cei dragi, a revigorat puterea lui Tertulian Langa de a-și urma destinul, devenind preot clandestin.
Camera de expoziție, frigerea stăncuțelor, bâlbâitul șefului închisorii, denumirea în latină a răsadurilor pentru florile de pervaz ale închisorii sunt câteva dintre puținele momente „hazlii” ale deținuților când își înfruntau dușmanul.
Scenele de moarte ale prietenilor de celulă rămân amintiri vii. Nu trebuie uitate aceste amintiri, căci „tot ce ținem minte e prilej de iertare”. Tertulian Langa „nu a irosit harul lui Hristos”, ci a știut că datoria lui în lume era să-i aducă pe oameni în Lumina lui Dumnezeu.
